Deputatul PNL de Ilfov, George Tuță, a depus un proiect de Lege care vizează interdicția adresată instituțiilor publice de a solicita cetățenilor acte sau copii după acte emise de autorități publice.
”Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare. Sunt un susținător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăți relația dintre cetățean și stat. Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp și va deveni un exemplu de bună practică pentru fiecare instituție din țara noastră”, a declarat Tuță.
Va fi introdusă reglementarea ca instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluționării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Proiectul de act normativ va crea premisele unui cadru mai eficient al procesului de acces la servicii publice, prin obligarea instituțiilor publice să își dezvolte baze de date interconectate și proceduri simplificate de interogare a acestora.
Practic, documentele solicitate în original sau copie de administrația publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorități publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaștere în interiorul statului.
Demersul legislativ vine în sprijinul cetățenilor și, totodată, este un nou impuls pentru o reformă profundă și consistentă a administrației publice, parte a unui plan pe termen lung de eficientizare a serviciilor publice pentru români.