Ministrul Mediului Diana Buzoianu a prezentat situația întabulărilor frauduloase și a construcțiilor ilegale de pe plajele litoralului românesc.
Raportul oficial privind limitele zonei costiere și imobilele care se regăsesc în zona costieră arată un derapaj generalizat în domeniu. Din totalul de 2.131 imobile terenuri identificate la nivelul UAT-urilor din zona costieră, 1.033 imobile terenuri sunt în proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice. Pe 900 din cele 2.131 de imobile (terenuri) identificate ca aparținând zonei costiere, conform extraselor de carte funciară, există peste 4.000 de construcții – unele dintre ele blocuri.
Ministrul a explicat că aceste transferuri s-au făcut în baza unor hotărâri ale consiliilor locale, care au stabilit peste noapte că acele terenuri nu erau proprietate publică a statului, ci ale primăriilor respective, una din cauzele acestei situații fiind și faptul că Apele Române nu au intabulat acele zone, de-a lungul anilor.
Diana Buzoianu consideră că trebuie începută de urgență delimitarea domeniului public din zona costieră și identificarea falezei și liniei plajei, iar pentru toate imobilele care sunt astăzi în proprietate privată trebuie cerută în instanță revendicarea dreptului de proprietate publică. În prezent, Apele Române au început să ceară în instanță revendicarea terenurilor care au ajuns la proprietari privați și a fost creat un grup de lucru pentru modificarea legii plajelor.
”Pentru a începe delimitarea domeniului public din zona costieră, Administrația Națională ”Apele Române”, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Ministerul Finanțelor vor trebui să demareze acest proiect, astfel încât toate zonele respective să fie încadrate cadastral corect.
Totodată, va trebui să fie identificată faleza și linia plajei, care va fi făcută printr-un studiu separat, iar pentru toate imobilele care astăzi sunt în proprietate privată, deși ele se află de drept pe zona costieră, va trebui să fie cerută în instanță revendicarea dreptului de proprietate publică. În cele din urmă, toate aceste litigii trebuie să fie de urgență trecute în Cartea Funciară, astfel încât pe aceste terenuri să nu se mai construiască în viitor”, a declarat ministrul Diana Buzoianu, care a adăugat că potrivit articolulului 136 din Constituția României, „Plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.














