Acasă Educatie Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții sindicatelor din domeniul educației

Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții sindicatelor din domeniul educației

DISTRIBUIȚI

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai sindicatelor din Educație. La discuții, alături de ministrul Educației,  Ligia Deca, au participat membri ai Cancelariei Prim-Ministrului și lideri ai Federațiilor „Alma Mater”, „Spiru Haret”, Sindicatelor Libere din Învățământ.

Principalele teme au vizat salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Prim-ministrul a arătat că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, în corelare cu importanța strategică acordată învățământului. Această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educației.

„Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educației pentru anul următor  cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani  – aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here