Acasă Politic Întâlniri interesante ale ministrului Predoiu în SUA

Întâlniri interesante ale ministrului Predoiu în SUA

Cu ocazia vizitei în SUA, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (Department of Home Security – DHS), cu Kristi Noem, Secretar pentru Securitate Internă al SUA.

Discuțiile au vizat managementul migrației, securitatea frontierelor, combaterea criminalității organizate și a amenințărilor emergente, inclusiv a riscurilor asociate criminalității transfrontaliere, cu accent pe rolul Transnational Criminal Investigative Unit de la București, structură creată de MAI și DHS, unică în regiune, care funcționează ca hub regional cu acoperire inclusiv pentru Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina.

În baza documentelor juridice existente, ministrul Predoiu a prezentat programele avansate implementate de MAI împreună cu DHS pentru identificarea rapidă și prevenirea amenințărilor de securitate: Enhanced Border Security Partnership (EBSP) și programul Automated Targeting System – Global (ATS-G), subliind că România se numără printre puținele state care au operaționalizat instrumentul EBSP.

Un al subiect abordat s-a referit la Programul Visa Waiver, România având deja instrumentele tehnice deja operaționalizate.

Oficialul român a propus părții americane consolidarea prezenței reprezentanților DHS în cadrul unității de la București, iar partea americană a notat cu interes această posibilitate.

Ministrul român de Interne s-a întâlnit, la Washington, și cu directorul FBI, cu directoarea Office of the Director of National Intelligence (ODNI) și cu Procurorul General al Statelor Unite.

În ultima vreme, numele lui Cătălin Predoiu este vehiculat în spațiul public pentru șefia civilă a SRI, nominalizare pe care președintele României Nicușor Dan nu a negat-o.