Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru completarea Legii nr. 49/1991, care prevede acordarea de indemnizații de gratitudine pentru invalizi, veterani și văduve de război
Potrivit MApN, prin actul normativ adoptat, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizație de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câștigul salarial mediu brut. Pentru anul în curs, aceasta va fi în valoare de 2.690 lei, sumă neimpozabilă.
Indemnizația de gratitudine nou introdusă se va cumula cu indemnizația de care beneficiau până acum invalizii, veteranii şi văduvele de război. ”Statul român își exprimă astfel recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari”, potrivit MApN. În România, există un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept.