Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, consideră că autorităţile şi publicul trebuie să aplice varianta cea mai bună de începere a anului şcolar, ”adică să se facă educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii în acelaşi loc, la şcoală”, şi spune că „suntem condamnaţi să muncim din greu pentru aplicarea scenariului ‘verde’, adică pentru intrarea în firescul vieţii”.
”Autorităţile şi publicul trebuie să facă, evident, în aşa fel încât să se aplice varianta cea mai bună, adică să se facă educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii în acelaşi loc, la şcoală. Cei care spun că educaţia online, la distanţă, este la fel de bună ca educaţia directă, aureolată de căldură umană, nu ştiu ce spun, nu au predat niciodată, vor să ne amăgească ori să ne arunce în haos”, afirmă Pop într-o declaraţie acordată Agerpres.