Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat dezamăgit și sceptic, după primele runde de negocieri și discuții avute la Bruxelles cu liderii europeni, în ceea ce privește șansele ca România să obțină mai mulți bani din fondurile europene pentru coeziune și politica agricolă comună, din bugetul multianual al Uniunii Europene. ”Discuțiile cu conducerea Consiliului European și a Comisiei Europene, au durat până la 6 dimineata, când am intrat la negocieri. Rezultatul e cel puțin dezamăgitor: nu s-au făcut progrese, pozițiile nu s-au apropiat. Încercăm să vedem dacă putem să obținem un progres în aceste negocieri. Majoritatea dintre noi suntem destul de sceptici”, a declarat președintele Iohannis, aflat la Bruxelles, unde se desfășoară reuniunea extraordinară a Consiliului European, dedicată bugetului UE.
Șeful statului a avut vineri dimineața o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European pe tema bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027 au fost întrerupte.
”Politica agricolă este un pilon de bază, trebuie finanțat, iar pentru România aceste fonduri sunt foarte importante”, a spus Iohannis, care a precizat că „au apărut în buget reduceri care ni se pare prea mari”.
”Părerile au fost împărțite. Sunt state membre care își doresc un buget considerabil mai mic. Majoritatea dintre noi ne dorim cel puțin bugetul propus sau mai mare”, a precizat șeful statului.
Liderii europeni se aflș la Bruxelles pentru a dezbate bugetul UE. Statele mari din UE doresc mai mulți bani pentru Mediu, Inteligență Artificială și Cercetare. Klaus Iohannis dorește alocarea unor fonduri substanțiale pentru politica de coeziune și agricolă, necesare dezvoltării României.
Iohannis a mai adăugat că, în cadrul negocierilor pentru bugetul UE, ”trebuie să ne păstrăm optimismul” dar, în același timp, ”șansele nu sunt mai bune azi decât au fost ieri”.