Acasă Economie Iohannis, înfrângere la CCR pe Legea bugetului de stat pentru 2019

Iohannis, înfrângere la CCR pe Legea bugetului de stat pentru 2019

DISTRIBUIȚI

 Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019, anunță Digi24. Administrația Prezidențială trebuie să aștepe motivarea CCR și apoi va lua decizia de a promulga sau de a trimite legea înapoi la Parlament.

Pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs. În documentul transmis CCR, preşedintele arată, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here