Acasă Politic Iohannis la MAI: Eliminați pilele care au ajuns în structurile de comandă

Iohannis la MAI: Eliminați pilele care au ajuns în structurile de comandă

DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, marți, pe angajații Ministerului de Interne să se reabiliteze în ochii românilor și să elimine incompetenții și pilele care au ajuns în diferite structuri de comandă. Iohannis a spus că Poliția, Jandarmeria, mai nou Departamentul pentru Situații de Urgență au fost sub un atac public constant, pentru că angajații au tolerat sau au fost obligați să tolereze înșurubarea unor persoane în poziții în care nu aveau ce căuta.

Președintele a participat la preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Interne de către Ion Marcel Vela.

Iohannis: ”Astăzi vă cer o schimbare de paradigmă. În centrul tuturor preocupărilor dvs trebuie să fie siguranța cetățeanului român. E o sarcină extrem de dificilă, mai ales o perioadă tulbure pentru acest minister de maximă importanță.

S-a terminat aseară guvernarea pesedistă eșuată și iresponsabilă. Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul propriu și al găștii de partid au vrut să pună mâna pe marile sisteme din România și dvs. ați fost o țintă predilectă pentru pesediști.

Acele trei guverne eșuate au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziții din stat.

Poliția, Jandarmeria, mai nou Departamentul pentru Situații de Urgență au fost sub un atac public constant, pentru că ați tolerat sau ați fost obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în poziții în care nu aveau ce căuta.

S-au folosit metode din cele mai perfide pentru a vă pune pe unii împotriva celorlalți.

Domnule ministru, aveți în structurile ministerului și în instituțiile din subordine mii și mii de adevărați profesioniști. Dați-le o șansă. Dați o șansă Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor să-și recapete demnitatea în fața românilor, să arate că avem profesioniști. Reabilitați-vă în ochii românilor și asigurați siguranța cetățeanului! Eliminați incompetenții, pilele care au ajuns în diferite structuri de comandă!” – sursa: G4Media.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here