Acasă Anchete IPJ Ilfov: Accident cu cinci victime în comuna Berceni

IPJ Ilfov: Accident cu cinci victime în comuna Berceni

DISTRIBUIȚI

Vineri dimineață, în jurul orei 5.45, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Berceni, pe Bulevardul 1 mai, a  avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

Polițiștii rutieri din Popești Leordeni și  ai Serviciului Rutier Ilfov s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a rezultat faptul că în urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat cinci victime.

La locul accidentului s-au deplasat patru echipaje medicale, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Au fost efectuate manevre de resuscitare, pentru una dintre victime, însă din păcate, echipajul medical a declarat decesul acesteia. Celelalte patru victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii Serviciului Rutier din Ilfov efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here