La 3 decembrie, polițiștii Serviciul Rutier-Biroul Accidente din cadrul IPJ Ilfov au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de un individ pentru săvârşirea a patru infracțiuni la regimul rutier, respectiv două infracţiuni de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și două infracţiuni de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri legale, urmând ca procurorul de caz să dispună în consecință.
Bărbatul a fost depistat conducând un autoturism, în doua perioade diferite, sub influența băuturilor alcoolice și având totodată exercitarea dreptului de a conduce suspendată, respectiv la 2 noiembrie 2017, în localitatea Jilava, rezultatul în urma testării fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior la 10 noiembrie 2018, în localitatea Vidra, în urma testării rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.