Acasă Interne IPJ Ilfov: Percheziții la un contrabandist cu arme

IPJ Ilfov: Percheziții la un contrabandist cu arme

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție la domiciliul unui cetățean italian, în vârstă de 61 de ani, din Ilfov, bănuit pentru  nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

La percheziții au fost descoperite și ridicate 9 arme neletale, susceptibile a face parte din categoria armelor neletale supuse autorizării.

Din cercetări, a rezultat faptul că, bărbatul ar fi procurat cele 9 arme neletale din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, care ar fi fost aduse pe teritoriul României fără drept, prin intermediul diverselor societăți de curierat, pe cale terestră.

Ulterior, armele ar fi fost comercializate prin intermediul firmelor de curierat, de pe teritoriul României sau din afara teritoriului țării.

Cele 9 arme  neletale au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii de la arme continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here