Pe fondul numărului de cazuri de COVID 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, în cursul zilei de 27 martie 2021, 151 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au intensificat verificările acționând în sistem integrat împreună cu 80 de polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, Direcției de Sănătate Publică Ilfov, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Ilfov, privind respectarea normelor legale impuse de autorități în contextul situației actuale.
Astfel au fost desfășurate activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, benzinării şi cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.
De asemenea, au fost desfășurate activități de verificare a respectării măsurilor și interdicțiilor impuse de autorități privind deplasarea/circulația în localitățile în care a fost instituită măsura de carantinare zonală, respectiv Clinceni, Dobroești, Bragadiru, Chiajna, Cornetu, Otopeni, Berceni, Brănești, Popești Leordeni, Tunari, Domnești, Jilava, Pantelimon și Voluntari, Chitila, Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele, Balotești, Ștefăneștii de Jos, Snagov, Mogoșoaia și Glina.
Activitățile forțelor angrenate sunt în scopul conștientizării cetățenilor cu privire la respectarea normelor de protecție individuală conform normelor legale în vigoare, sens în care vor fi efectuate controale inclusiv în mijloacele de transport persoane.
În urma acțiunilor de control, au fost verificate 276 de societăți comerciale de pe raza județului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă și au fost legitimate 4596 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
De asemenea, au fost verificate 324 de mijloace de transport persoane, din județul Ilfov.
În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate în total 532 de sancțiuni contravenționale cu valoare totală de 69.000 lei.
În urma activităţilor desfăşurate, nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale privind respectarea măsurilor impuse pentru combaterea infectării cu SARSCoV2, de către celelalte instituţii implicate, respectiv Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Ilfov, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, cu precizarea că reprezentanții ultimelor 2 instituții nu au participat în cursul zilei de ieri la aceste activități. Sursa: IPJ Ilfov