La data de 13 martie a.c., ora 19.30, polițiștii orașului Popești Leordeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe soseaua Principală din Sintești, a izbucnit un scandal, între mai multe persoane, care ar folosi obiecte contondente.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, mai multe echipaje de poliție, din Popești Leordeni, Măgurele, Pantelimon, polițiști de la Serviciul Acțiuni Speciale Ilfov și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, iar din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că persoanele în cauză și-au adresat reciproc injurii și cuvinte jignitoare.
În cadrul activităților specifice, polițiștii au identificat 4 persoane implicate în scandal, acestea fiind conduse la sediul poliției din Popești Leordeni, unde, una dintre acestea, respectiv o femeie, a sesizat faptul că a fost amenințată și lovită în timpul altercației, fiindu-i totodată sustras telefonul mobil.
În acest context, polițiștii au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, lovire sau alte violențe și furt.
De asemenea, cele 4 persoane au fost sancționate contravențional, cu amenzi de 8.000 de lei, respectiv 2.000 de lei, pentru fiecare persoană.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] La data de 13 martie a.c., ora 19.30, polițiștii orașului Popești Leordeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe soseaua Principală din Sintești, a izbucnit un scandal, între mai multe persoane, care ar folosi obiecte contondente. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, mai multe echipaje de poliție, din Popești […] Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]