Acasă Cultura Istoria Curții de Conturi a României, în timbre și NFT-uri

Istoria Curții de Conturi a României, în timbre și NFT-uri

DISTRIBUIȚI

În contextul evenimentului dedicat celei de-a 160-a aniversări a Curții de Conturi a României, Romfilatelia a prezentat un panou filatelic special care ilustrează grafic istoria instituției: o imagine reprezentativă a fondatorului acesteia, Alexandru Ioan Cuza alături de facsimilul Monitorului Oficial care reprezintă actul și anul de înființare, și o imagine portret medalistic al unuia dintre cei mai reprezentativi președinți ai săi, George Lahovari, prezență activă și la prima instituție a Poștei și Telegrafului, semnatar al actului de înfiintare a Uniunii Poștale Universale în anul 1874, la care România a fost membru fondator.

Cu acest prilej, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, Romfilatelia a lansat colecţia de NFT-uri ”Guardians of Accountability: The Legacy of the Romanian Court of Accounts”, ca un mesaj concret de felicitare înscris în imaginile mărcilor poștale dedicate instituției de prim rang în România.

Noua colecție NFT explorează istoria și evoluția Curții de Conturi, oferind publicului ocazia de a descoperi momentele-cheie, personalitățile vizionare și elementele arhitecturale emblematice care au definit instituția de-a lungul timpului. Fiecare NFT reprezintă o parte din acest traseu istoric, de la înființarea instituției sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza până la rolul său actual ca garant al bunei guvernări.

Colecția ”Guardians of Accountability: The Legacy of the Romanian Court of Accounts” oferă acces la experiențe interactive, inclusiv tururi virtuale ale Palatului Curții de Conturi, printuri artistice comemorative în ediție limitată ale mărcilor poștale și drepturi de guvernare în viitoarele lansări de NFT-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here