La 14 octombrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov s-a desfășurat o ședință cu reprezentanții primăriilor din județ, în vederea clarificării tuturor aspectelor legale referitoare la organizarea și desfășurarea adunărilor publice pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din data de 10 noiembrie 2019, respectiv 24 noiembrie 2019.
În acest sens au fost prelucrate prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, referitoare la constituirea comisiei de avizare.
Pe lângă acest aspect au fost discutate prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 15 octombrie 2018 care stipulează în mod clar că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60 /1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.
De asemenea, nu au fost trecute cu vederea prevederile Legii 370 din 20 septembrie 2004 (republicată) pentru alegerea Preşedintelui României, în sensul că au fost coroborate cu aspecte practice din teren, urmărindu-se corectarea deficiențelor din anii anteriori, informează un comunicat al Jandarmeriei Ilfov.