Rareş Bogdan, afirmă, despre ipoteza în care moţiunea de cenzură trece, că ”jocul e la preşedinte”. Întrebat dacă Iohannis îl va desemna pe Cîţu premier, prim-vicepreşedintele PNL se declară ”absolut convins” că acest lucru se va întâmpla şi prezintă un scenariu conform căruia un alt premier nominalizat de liberali fie demisionează, fie nu este învestit prin vot.
”Jocul e la preşedinte. După cum ştiţi, sistemul constituţional românesc, chiar dacă nu e un sistem pur prezidenţial, după model francez sau american, este un semi-prezidenţial în care rolul preşedintelui este extrem de important. (…) Aici, preşedintele are câteva roluri esenţiale, iar unul dintre rolurile cele mai importante ale preşedintelui în sistemul constituţional românesc este exact desemnarea premieruluivine în faţa domniei sale”, a afirmat Rareş Bogdan duminică, la Prima TV.
Întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu prim ministru în situaţia în care Guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: ”Sunt absolut convins, ştiu şi de prevederea de la Curtea Constituţională, care este interpretabilă. Eventual, dacă considerăm decizia dată în 2020 ca fiind una interpretată în sensul spuselor dumneavoastră (în sensul în care premierul care conduce guvernul demis prin moţiune de cenzură nu mai poate fi nominalizat – n.r) deşi există o altă interpretare, pe care ne-a prezentat-o domnul Zegrean, cu siguranţă putem merge pe un premier din interiorul cabinetului care sau să demisioneze, sau să nu primească votul de investitură. Dar alegerea noastră pentru a fi premier pe scurtă, medie şi lungă durată este Florin Cîţu. Noi nu avem o altă opţiune. Oricine speculează alte opţiuni, sunt strict din dorinţa de a face scenarii politice. Nu. Noi mergem pe Florin Cîţu şi pe el îl vom susţine şi cu el vom traversa această perioadă. Veţi vedea”, a adăugat Rareş Bogdan.
Întrebat dacă el este cel care ar putea fi premierul desemnat în locul actualului prim ministru, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns că pentru actuala situaţie a României Florin Cîţu este ”cea mai potrivită persoană”. El exclude orice altă propunere, în afară de Florin Cîţu, care să conducă guvernul.
”Eu îmi voi folosi toată influenţa şi capacitatea pentru a strânge o majoritate parlamentară alături de domnia sa, lui Florin Cîţu”, mai spune eurodeputatul.