Jurnalul intim cu scoarțe verzi al Reginei Maria a României. Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat vineri contractul de achiziţie a manuscrisului Jurnalul intim cu scoarțe verzi al Reginei Maria a României, care datează din anul 1910.
Ministerul Culturii şi-a exercitat dreptul de preempţiune pentru un bun cultural mobil clasat în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”, scos la vânzare prin Casa de Licitaţii Historic.
Ministerul Culturii a mai cumpărat cele cinci manuscrise aparţinând lui Emil Cioran şi Mircea Eliade, achiziţionate în luna martie 2022.
Potrivit specialiştilor, textul jurnalului a fost redactat cu cerneală neagră, coperţile sunt moi, din pânză de culoare verde-brad, iar marginile prezintă o împletitură de mătase în nuanţa aurului antichizat. Starea de conservare a manuscrisului este una foarte bună.
„Chiar dacă nu traversăm un moment economic mulţumitor, sunt extrem de bucuros să anunţ că am reuşit să păstrăm în patrimoniul naţional o adevărată avere culturală, lăsată moştenire de o Regină colecţionară şi iubitoare de artă, un om puternic şi complex, o susţinătoare a culturii.
<Am România în gând, inimă şi suflet>, spunea Regina Maria, un om cu o frumuseţe sufletească aparte, o personalitate care a avut un rol crucial în destinul şi evoluţia ţării noastre. Şi din acest motiv, statul român avea datoria morală de a păstra în patrimoniul său un bun cultural de o rară profunzime”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.
[…] Jurnalul intim cu scoarțe verzi al Reginei Maria a României. Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat vineri contractul de achiziţie a manuscrisului Jurnalul intim cu scoarțe verzi al Reginei Maria a României, care datează din anul 1910. Ministerul Culturii şi-a exercitat dreptul de preempţiune pentru un bun cultural mobil clasat în patrimoniul cultural naţional, categoria […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]