Acasă Politic Klaus Iohannis: Constituția pe care o aniversăm astăzi rămâne expresia reușitei proiectului...

Klaus Iohannis: Constituția pe care o aniversăm astăzi rămâne expresia reușitei proiectului național

DISTRIBUIȚI

 Președintele Klaus Iohannis, a susținut luni, 27 martie 2023, la Palatul Parlamentului, o alocuțiune în cadrul evenimentului dedicat aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923:

“Doamnă Președinte al Senatului României,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Domnule Prim-ministru,

Domnule Președinte al Curții Constituționale a României,

Preafericirea Voastră,

Doamnă Președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Domnule Președinte al Curții de Justiție a Uniunii Europene,

Domnule Președinte al Comisiei de la Veneția,

Distinși membri ai Curții Constituționale a României,

Stimați reprezentanți ai cultelor religioase,

Excelențe,

Distinși invitați,

Doamnelor și domnilor,

Felicit organizatorii Conferinței „Centenarul Constituției României Întregite”, un eveniment cu o semnificație aparte pentru istoria constituțională a țării noastre.

Marcarea acestui centenar reprezintă un bun prilej de a readuce în atenția societății semnificațiile momentului constituțional din 1923.

Printr-un proces politic complex și un efort intelectual deosebit, Legea fundamentală adoptată a valorificat marile experiențe constituționale ale vremii, asigurând continuitatea tradițiilor și garantând diversitatea și pluralismul.

Actul fundamental al României Întregite a consacrat proiectul național și înfăptuirea statului unitar român, recunoscând cele mai importante drepturi și libertăți individuale, valori și principii sociale, precum și regulile de bază pentru buna conducere a statului. Actul politic al Marii Uniri a primit astfel o semnificație constituțională.

România Întregită nu a presupus doar crearea statului unitar național și o unificare teritorială, ci și crearea premiselor unei democrații incluzive.

Românilor, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, li s-au recunoscut și protejat principalele drepturi fundamentale.

Totodată, Constituția României din 1923 a reprezentat atât o expresie, cât și o bază normativă pentru unificarea legislativă și pentru integrarea multiculturală a diverselor tradiții legislative.

Legea fundamentală românească era una dintre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, devenind temelia juridică și politică pentru funcționarea instituțiilor României, o monarhie bazată pe un regim constituțional democratic, parlamentar.

Constituția din 1923 a fost o operă juridică modernă, de inspirație europeană, care a reflectat nu doar o serie de aspirații și tradiții specifice societății românești, ci și apartenența naturală a României la spațiul cultural, politic și juridic al democrațiilor occidentale.

Consacrarea expresă a caracterului unitar al statului, a drepturilor civile și politice, protejarea libertății religioase, dreptul minorităților naționale, regimul proprietății, interzicerea discriminării pe motive etnice, de limbă sau de religie și a pedepsei cu moartea în timp de pace, ca și interzicerea cenzurii sunt doar câteva dintre elementele modernizatoare pe care Constituția din 1923 le-a adus statului român.

În Legea fundamentală de acum un secol și-au găsit loc principiile constituționalismului liberal, printre care se numără separația puterilor în stat, raționalizarea procesului legislativ sau consacrarea controlului de constituționalitate asupra legilor, realizat atunci prin Curtea de Casație și Justiție.

Doamnelor și domnilor,

Istoria ne-a arătat însă că o constituție, indiferent cât este de avansată și de bine concepută, nu poate să devină singură o stavilă împotriva autoritarismului.

Pentru ca drumul unei națiuni să nu fie deviat spre autocrație și dictatură, este esențial ca cetățenii și autoritățile publice deopotrivă să conștientizeze că orice cedare de la principii fundamentale poate, în timp, să compromită parcursul democratic.

Constituția pe care o aniversăm astăzi rămâne expresia reușitei proiectului național, iar întreaga construcție a statului român modern a fost un efort de generații, cu sacrificii făcute mereu cu speranța unui viitor mai bun.

În anul 1991, după căderea regimului comunist, Constituția a cărei adoptare o aniversăm a inspirat și noua lege fundamentală, prin care a fost asigurată continuitatea unor principii și a unor idealuri.

Doamnelor și domnilor,

România este astăzi parte a marii familii democratice occidentale, o comunitate a valorilor care au trecut testul timpului.

Viitorul țării noastre este unul european, asigurat de însăși deschiderea oferită de dispozițiile Constituției noastre.

Parcursul țării noastre nu are o altă direcție decât cea în care valorile democratice sunt respectate, interiorizate și promovate. În vremuri tumultoase, acestea reprezintă o busolă și un filtru pentru deciziile publice, pentru clasa politică și pentru cetățeni.

La 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite, moștenirea sa democratică ne îndatorează să ducem aceste valori mai departe, să le apărăm cu orice preț și să construim viitorul pe care ni-l dorim, într-un cadru constituțional permanent adaptat la realitatea momentului și la nevoile societății.

Această moștenire presupune o răspundere comună. Ea aparține clasei politice, Parlamentului, care are datoria ca, prin legile adoptate, să nu se abată de la valorile constituționale.

Responsabilitatea este, în egală măsură, și a celorlalte autorități publice, cărora le revine obligația de a respecta separația și echilibrul puterilor în stat, în spiritul loialității constituționale.

Prin misiunea sa constituțională, Curtea Constituțională are, deopotrivă, un rol major ca, prin fiecare decizie sau hotărâre adoptată cu obiectivitate și profesionalism, să consolideze încrederea cetățenilor în statul de drept.

Ca Președinte al României, voi continua să veghez la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, rămânând un susținător ferm al parcursului european al țării noastre, bazat pe unitate, perseverență și dorința continuă de a construi o societate mai bună!

Vă mulțumesc!”

 

 

2 COMENTARII

  1. […]  Președintele Klaus Iohannis, a susținut luni, 27 martie 2023, la Palatul Parlamentului, o alocuțiune în cadrul evenimentului dedicat aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923: “Doamnă Președinte al Senatului României, Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Domnule Prim-ministru, Domnule Președinte al Curții Constituționale a României, Preafericirea Voastră, Doamnă Președinte a […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here