Acasă Social Kovesi cere ca Parchetul European să își înceapă activitatea la 1...

Kovesi cere ca Parchetul European să își înceapă activitatea la 1 iunie

DISTRIBUIȚI

Procurorul șef european Laura Codruța Kovesi le-a trimis o scrisoare comisarilor europeni pentru justiție, Didier Reynders, și pentru buget și administrație, Johannes Hahn, în care propune ca Parchetul European – creat pentru a lupta împotriva fraudelor din fonduri europene – să își înceapă activitatea de urmărire penală din 1 iunie.

În scrisoarea către cei doi comisari europeni, Kovesi spune că de la numirea Colegiului Parchetului European au fost adoptate decizii-cheie pentru înființarea înstituției, a fost recrutat personal pentru biroul central din Luxemburg și a fost pregătit un sistem de gestionare a cazurilor, care ”este gata de utilizare””

Din nominalizările făcute până în prezent de statele membre participante, Colegiul EPPO a numit deja procurori europeni delegați în zece state, iar procedurile de selecție din celelalte state membre sunt în curs, mai arată Kovesi, conform unui comunicat de presă al Parchetului European.

Biroul Procurorului General European (EPPO) are jurisdicție în 22 de țări europene. Ungaria, Polonia, Suedia, Danemarca și Irlanda au decis să nu adere la acest proces.

Parchetul European va desfășura investigații transfrontaliere cu privire la fraude care implică fonduri UE care depășesc 10.000 de euro sau cazuri de fraudă transfrontalieră a TVA ce au ca rezultat daune care depășesc 10 milioane de euro. Spre deosebire de instituțiile actuale de luptă împotriva fraudei și a criminalității transfrontaliere, Eurojust și OLAF, Parchetul European va putea efectua anchete penale și să confiște active.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here