În situaţia în care nu mai există acoperire vaccinală, pot reapărea şi alte boli infecţioase contagioase, considerate eradicate, în afară de rujeola pentru care s-a declarat oficial epidemie, în ţara noastră, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit RFI.
Ministrul Sănănătății, Alexandru Rafila, a spus că vaccinurile au ajuns să fie victimele propriului succes, întrucât anumite boli contagioase au fost eradicate prin vaccinări de-a lungul anilor, iar acum populaţia nu mai consideră că trebuie să se protejeze împotriva lor prin imunizare.
„Vaccinurile sunt victima propriului lor succes. Prin vaccinare, multe dintre bolile de care am auzit, dar pe care nu le-am mai văzut – difterie, poliomielită, despre care am văzut doar persoane cu sechele ale infecţiei. Toate aceste boli care aparent au dispărut se unesc în pericol de reemergenţă, de reapariţie, pentru că odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei acestor boli. Mai apar cazuri sporadice în diverse ţări, mai ales din import, dar nu trebuie să lăsăm garda jos, pentru că orice caz ar apărea într-o ţară, în cazul în care populaţia nu este vaccinată, poate să ducă la răspândirea bolii. Nu ne dorim acest lucru. Avem la frontieră un război, în Ucraina, unde sunt cu siguranţă probleme legate de acoperirea vaccinală şi trebuie să facem în aşa fel încât copiii din România să fie protejaţi”, a explicat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a punctat că, în cazul epidemiei de rujeolă, situaţia a rămas neschimbată în cele două zile de la declararea epidemiei.
„Situaţia transmiterii în numeroase judeţe ale ţării a epidemiei de rujeolă – rubeolă – oreon (RRO) a apărut ca urmare a reducerii acoperirii vaccinale la nivel naţional: doar 78% pentru prima doză şi 62% pentru cea de-a doua doză a vaccinului rujeolă-oreion-rubeolă (ROR). Este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi, care nu sunt protejaţi. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte ţări, nu doar în România. Aceste măsuri de sănătate publică, recomandate şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt pentru reducerea consecinţelor unei răspândiri epidemice a rujeolei, boală care are ca ţintă eliminarea ca problemă de sănătate publică, la nivel global”, a mai menţionat ministrul Alexandru Rafila.
De observat că, deși Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă pe teritoriul României, Institutul Național de Sănătate Publică nu a postat recent nicio astfel de informație și nici o hartă a incidenței cazurilor, așa cum s-a întâmplat în cazul pandemiei de Covid-19, datele referitoare a numărul cazurilor de rujeolă datând din 2020.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] În situaţia în care nu mai există acoperire vaccinală, pot reapărea şi alte boli infecţioase contagioase, considerate eradicate, în afară de rujeola pentru care s-a declarat oficial epidemie, în ţara noastră, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit RFI. Ministrul Sănănătății, Alexandru Rafila, a spus că vaccinurile au ajuns să fie victimele propriului succes, întrucât anumite […] Citeste mai mult […]