Acasă Cultura La Slatina se strâng „Oltenii &… Restu’ lumii“

La Slatina se strâng „Oltenii &… Restu’ lumii“

DISTRIBUIȚI

Afis Caravana la Slatina 2015În perioada 8 – 11 octombrie 2015, Municipiul Slatina găzduieşte cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ lumii“. Programul este bogat şi, la fel ca în fiecare an, include celebra vamă oltenească, concerte de muzică uşoară şi populară, concursuri de epigramă, interpretare şi caricatură, expoziţii de pictură şi fotografie, toate acestea fiind însoţite de must şi bancurile cu şi despre olteni.

 Programul festivalului va fi completat de proiecţia unor îndrăgite filme clasice româneşti, pentru că şi anul acesta, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, o serie de filme cu şi despre olteni şi… restu’ lumii.

 Proiecţiile demarează joi, 8 octombrie, ora 19.00, cu filmul „Magnatul” (regia Şerban Marinescu), al cărui protagonist este Dorel Vişan, amfitrionul Festivalului „Oltenii &… Restu’ lumii“ de anul acesta.

În următoarele trei seri ale festivalului sunt programate filme regizate de un maestru al filmului românesc, celebrul oltean Geo Saizescu. Vineri, 9 octombrie, de la ora 21.00 poate fi vizionată comedia „Secretul lui Bachus”, iar sâmbătă, 10 octombrie, la ora 20.15, spectatorii se vor putea întâlni cu Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani, care vor fi prezenţi la proiecţia filmului „Şantaj”.

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu vor sosi la Slatina duminică, 11 octombrie, ora 18.00, pentru proiecţia ultimului film regizat de Geo Saizescu, frumoasa poveste de dragoste „Iubire elenă”.

 Programul va fi completat de filme pentru copii, care vor avea loc sâmbătă şi duminică dimineaţa, cu începere de la orele 10.00 şi 12.00, când vor putea fi văzute filmele: „Veronica” şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (regia: Elisabeta Bostan), „Mihail, câine de circ” (regia: Sergiu Nicolaescu) şi „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi).

VIITORUL ILFOVEAN este partener media al evenimentului.

Intrarea la toate proiecţiile este liberă.

Programul proiecţiilor

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”

Centrul Cultural „Eugen Ionescu”

SLATINA, 8  – 11 octombrie 2015

Joi, 8 octombrie, ora 19.00:

MAGNATUL

Regia: Bogdan Ficeac; Scenariul: Şerban Marinescu

Cu: Dorel Vişan, Gheorghe Dinică, Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu

Invitat special: DOREL VIŞAN

Vineri, 9 octombrie, ora 21.00:

SECRETUL LUI BACHUS

Regia: Geo Saizescu; Scenariul: Titus Popovici

Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Emil Hossu, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Ileana Stana Ionescu

 

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 10.00:

VERONICA

Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman

 

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 12.00:

MIHAIL, CÂINE DE CIRC

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Dumitru Carabăţ, Rudiger Bahr

Cu: Karl Michael Vogler, Ernest Maftei, Sergiu Nicolaescu, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea

 

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 20.15:

ŞANTAJ

Regia: Geo Saizescu

Scenariul: Geo Saizescu, Rodica Ojog-Braşoveanu, după romanul Omul de la capătul firului

Cu: Ileana Stana Ionescu, Octavian Cotescu, Silviu Stănculescu, Costel Constantin, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani

Invitaţi speciali: ILEANA STANA IONESCU şi SEBASTIAN PAPAIANI

 

Duminică, 11 octombrie, ora 10.00:

DUMBRAVA MINUNATĂ 

Scenariul: Draga Olteanu Matei; Regie: Gheorghe Naghi

Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă

Duminică, 11 octombrie, ora 12.00:

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE

Regia şi scenariul: Elisabeta Bostan;

Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu

 

Duminică, 11 octombrie, ora 18.00

IUBIRE ELENĂ

Scenariul şi regia: Geo Saizescu, după piesa Eleni de Kostas Assimakopoulos

Cu: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Georgiana Saizescu, Adrian Păduraru, Ileana Stana Ionescu

Invitaţi speciali: MAIA MORGENSTERN şi MIRCEA RUSU

 Parteneri: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al Municipiului Slatina, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”;

Sponsor: Next Gen Communications;

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR NestGEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc, SuntParinte.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here