Acasă Economie Lansare Carta Albă a IMM-urilor din România  2025

Lansare Carta Albă a IMM-urilor din România  2025

A fost lansată cea de-a 23-a ediție a lucrării Carta Albă a IMM-urilor din România, un demers anual de referință realizat de IMM România.

Lucrarea oferă cea mai aprofundată  analiză a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din România, reflectând evoluțiile mediului de afaceri în perioada 2024–2025 și investighează în profunzime provocările structurale cu care se confruntă IMM-urile, sursele de finanțare accesate, capacitatea de inovare, orientarea către fonduri nerambursabile și criteriile strategice în alegerea partenerilor de afaceri.

Cele mai importante aspecte semnalate au fost:

– inflația (46,42%), concurență neloială (45,30%), scăderea cererii interne (40,39%), creșterea nivelului cheltuielilor salariale (35,76%), concurența produselor din import (31%), incertitudinea evoluțiilor viitoare (29,03%), costuri ridicate ale creditelor (28,61) , întârzierile la încasarea contravalorii facturilor de la firmele private (27,91%) sunt principalele dificultăți cu care se confruntă IMM-urile

– 55,14% dintre aceştia intenţionează să acceseze fondurile structurale în 2025

– 45,43% dintre IMM-uri se vor autofinanța în anul 2025

Carta Albă a IMM-urilor din România, ediția a XXIII-a, este cea mai amplă și riguroasă cercetare dedicată sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, realizată de IMM România. Observăm cum IMM-urile românești se transformă în fața provocărilor și oportunităților din 2025 și devin mai digitalizate și conectate la realitatea globală. Principala problemă resimțită de antreprenori este inflația, iar în ultimii 3 ani, concurența neloială tinde să devină o problemă majoră în afectarea activității companiilor românești. Conform opiniei antreprenorilor, sunt necesare măsuri de stimulare a mediului de afaceri dupa modelul Germaniei, pentru creșterea rezilienței întreprinderilor românești. Suntem onorați că această lucrare este utilizată constant de instituții naționale și internaționale pentru fundamentarea politicilor publice destinate IMM-urilor și ne bucurăm că putem contribui, prin expertiza noastră, la susținerea și consolidarea ecosistemului antreprenorial românesc.”, a declarat Florin Jianu, Președinte de onoare IMM România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.