Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat luni seara, într-un interviu acordat Antena 3 CNN, că măsura propusă de Elena Lasconi, care vizează restricționarea accesului la TikTok înainte de alegerile prezidențiale, nu este una realistă și că o astfel de decizie ar putea fi luată doar în situații excepționale.
„Nu cred că e bine să ajungem într-o astfel de situație și eu sunt convins că nu vom ajunge”, a spus Bolojan.
„Cei care candidează fac în această perioadă tot felul de declarații, eu nu-mi permit să fac declarații de campanie.
Din punctul meu de vedere, nu cred că se va pune problema ca un site să fie închis sau o aplicație de genul TikTok să fie închisă în această perioadă, decât în niște situații cu totul excepționale, dar sper să nu avem astfel de situații.
Nu cred că e bine să ajungem într-o astfel de situație și eu sunt convins că nu vom ajunge într-o astfel de situație”, a declarat, printre altele, Ilie Bolojan.
Declarația președintelui interimar vine după ce duminică, Elena Lasconi, președintele USR, a propus închiderea TikTok, înainte de alegerile prezidenţiale, „atât timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”.