În cadrul programului „Școala Altfel”, Asociația pentru Viitor, Inovație și Sustenabilitate (V.I.S.) a organizat o serie de lecții interactive despre energia electrică, dedicate celor 200 de elevi din clasele a III-a și a IV-a, din Chitila, județul Ilfov.
Participanții, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, provin de la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu”, Școala Primară „Eleonora Iliescu” și Școala Primară „Ion Olteanu”. În cadrul acestor lecții, copiii au explorat concepte esențiale despre energie, într-un mod accesibil și captivant: Cum ajunge energia de la centrale, până în casele noastre; Cum se produce curentul electric; Diferențele dintre sursele de energie regenerabile și neregenerabile; Ce înseamnă energia verde; Ce înseamnă eficiența energetică? Metode simple de economisire a energiei;Pericolele legate de electricitate și cum ne putem proteja.
Elevii au învățat, printre altele, câteva metode simple prin care pot economisi curent electric, dar și reguli legate de siguranta – sfaturi care sunt utile pentru întreaga familie.
Ghid rapid cu idei practice pentru economisirea energiei acasă, ușor de pus în aplicare:
1. Scoate din priză aparatele nefolosite
Chiar și în stand-by, ele consumă energie. Laptopul, încărcătorul telefonului sau cuptorul cu microunde pot adăuga costuri inutile la factura lunară.
2. Profită de lumina naturală
Deschide draperiile ziua și oprește luminile artificiale când nu sunt necesare.
3. Înlocuiește becurile clasice cu unele LED
Becurile LED consumă de până la 80% mai puțină energie și durează mult mai mult.
4. Redu timpul la duș și folosește apă caldă cu moderație
Încălzirea apei este unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă.
️5. Nu lăsa frigiderul sau congelatorul deschise prea mult timp
Acestea consumă mai mult curent dacă trebuie să compenseze pentru variațiile de temperatură.
Reguli de Bază; Cum folosim energia electrică în siguranță
- Nu atinge prizele sau aparatele electrice cu mâinile ude
Apa conduce electricitatea și poate provoca electrocutări.
- Nu folosi aparate electrice în apropierea apei (cadă, chiuvetă, piscină)
Chiar și un telefon conectat la priză lângă cadă este un pericol major.
- Anunță imediat un adult dacă observi ceva ciudat
Scântei, mirosuri ciudate sau sunete de bâzâit pot semnala un pericol.
- Nu te urca în copaci și nu înălța zmeie lângă firele de curent
Ai putea atinge accidental cablurile de înaltă tensiune.
- Dacă vezi fire electrice căzute, nu le atinge
Ține-te la distanță și cheamă imediat un adult sau autoritățile.
- Nu introduce obiecte în prize
Este extrem de periculos și poate duce la accidente grave.
- Nu te urca niciodată pe tren sau pe vagoane
Liniile electrice de deasupra sunt extrem de periculoase și pot electrocuta de la distanță.
- Folosește prelungitoare și prize de calitate și nu suprasolicita prizele
Evită produsele ieftine sau deteriorate – pot provoca incendii. Conectarea prea multor aparate la aceeași priză poate duce la scurtcircuit sau incendiu.
- Nu repara singur prize, cabluri sau aparate defecte
Cheamă întotdeauna un adult sau un electrician autorizat.
[…] În cadrul programului „Școala Altfel”, Asociația pentru Viitor, Inovație și Sustenabilitate (V.I.S.) a organizat o serie de lecții interactive despre energia electrică, dedicate celor 200 de elevi din clasele a III-a și a IV-a, din Chitila, județul Ilfov. Participanții, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, provin de la Școala Gimnazială „Prof. Ion Vișoiu”, […] Citeste mai mult […]