Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea care prevede evaluarea anuală a funcţionarilor publici prin intermediul sistemului informatic al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), începând cu anul 2025.
Legea modifică şi completează Codul administrativ, în sensul introducerii prevederii potrivit căreia evaluarea funcţionarilor publici se va face anual, prin intermediul sistemului informatic al ANFP, începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru anul anterior.
Totodată, legea introduce „evaluarea nivelului competenţelor digitale” în categoria elementelor care trebuie avute în vedere la evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis consideră că legea trebuie reexaminată, „în vederea evitării unor dificultăţi în aplicare, cu impact direct asupra gestionării resurselor umane de către autorităţile şi instituţiile publice”.
În cererea de examinare se subliniază faptul că „voinţa iniţiatorului a fost aceea de a crea cadrul legal pentru gestionarea în mediul online doar a rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale de către ANFP”, şi nu a întregului proces de evaluare care se va gestiona integral în mediul online.
„Considerăm că soluţia legislativă propusă nu se corelează cu celelalte prevederi ale Codului administrativ care reglementează evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici. Astfel, la art. 485 alin. (2) din Codul administrativ, în forma în vigoare, se prevede că procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de conducere reprezintă aprecierea obiectivă a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, prin compararea gradului şi a modului de îndeplinire a obiectivelor individuale şi a criteriilor de performanţă stabilite cu rezultatele obţinute în mod efectiv de către funcţionarul public. (…) Aşadar, procesul de evaluare a performanţelor profesionale din perspectiva Codului administrativ este unul complex, care implică o relaţionare directă între funcţionarul public şi superiorul/superiorii săi ierarhici pe parcursul unui întreg an calendaristic, prin monitorizarea constantă şi actualizarea, dacă este cazul, a obiectivelor individuale, astfel încât să fie asigurată îndeplinirea obiectivelor instituţionale”, semnalează preşedintele.
Iohannis mai afirmă că „este neclar care va fi rolul ANFP” în evaluarea funcţionarilor publici, în contextul în care acest proces vizează relaţia dintre angajat şi angajator, fiind gestionat intern, în cadrul instituţiilor angajatoare, şi care ar fi scopul unei gestiuni centralizate, în mediul online, a tuturor rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici.
„De asemenea, raportat la ansamblul dispoziţiilor privind evaluarea performanţelor profesionale, este neclar dacă legiuitorul a intenţionat dublarea sau înlocuirea gestionării acestui proces, în ansamblul lui, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi cum anume se pot desfăşura, cu respectarea legii, prin intermediul sistemului informatic al ANFP, toate etapele reglementate ale evaluării”, se arată în cererea de reexaminare.
Klaus Iohannis solicită clarificări în lege şi în ceea ce priveşte termenul de „competenţe digitale” pe care îl vrea definit foarte exact în actul normativ.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea care prevede evaluarea anuală a funcţionarilor publici prin intermediul sistemului informatic al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), începând cu anul 2025. Legea modifică şi completează Codul administrativ, în sensul introducerii prevederii potrivit căreia evaluarea funcţionarilor publici se va face anual, prin intermediul sistemului informatic al ANFP, începând […] Citeste mai mult […]