Acasă Social Legea suntem noi! 

Legea suntem noi! 

DISTRIBUIȚI

parlamentari1Actualizare

ANI merge mai departe

Președintele ANI, Bogdan Stan, spune că plenul reunit al Parlamentului care a votat o prevedere care nu exista în statutul aleșilor înainte de anul 2013. Așadar, bătălia se va duce în continuare în instanţă, pentru că Lega 161/2003 avea prevederi cu privire la conflictul de interese cu 10 ani înainte de modificarea statutului parlamentarilor din 2013. ”Instituţia noastră si-a exprimat punctul de vedere încă din luna mai. Un punct de vedere negativ, evident. Considerăm că se încearcă să se creeze o premisă falsă, conform căreia interdicţia funcţinează doar din 2013. Interdicţia exista şi înainte, în articolul 70 din legea 161/2003”, a declarat Bogdan Stan la Digi 24.

Întrebat ce efect va avea modificarea votată de Parlament asupra cazurilor sesizate deja de ANI, preşedintele instituţiei a răspuns: ”Ne aşteptăm ca în cele 30 de cazuri pe care le avem în prezent pe rol în diferite statii de judecată să fie invocată această prevedere. Se va încerca să se obţină o excluderere de la aplicarea legii. Bătălia se va duce în instanţă. Articolul 70 este destul de clar”.

 

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat un proiect de modificare a Statutului senatorilor și deputaților prin care parlamentarii care și-au angajat rudele la birourile parlamenare înainte de anul 2013 să scape de acuzația de conflict de interese, pentru că respectiva prevedere nu exista înainte de anul 2013 în Statut. Legea a trecut cu 306 voturi pentru și o singură abținere. Prin această modificare a Statutului, scapă 32 de actuali sau foști parlamentari. La sfârșitul anului trecut, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari, dintre care 14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator.

ANI precizează că valoarea totală a contractelor încheiate de parlamentari este de aproximativ 240.000 de euro. În perioada 2011 – 2015 s-au constatat alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă: Este vorba de: Mihaita Calimente (PNL), Bogdan Ciuca, (ALDE), Gheorghe Firczak (Minoritati), Iulian Iancu (PSD), Miron Ignat (Minoritati), George Ionescu (PNL), Kelemen Atilla-Bela-Laszlo (UDMR), Ion Mocioalca (PSD), Iuliu Nosa (PSD), Laurentiu Nistor (PSD), Vasile Daniel Oajdea, (PP-DD), Neculai Ratoi (PSD), Ion Stan (PSD), Madalin Stefan Voicu (PSD) si Catalin Croitoru (PSD) sunt parlamentari aflati inca in functie.

Parlamentari care isi incheiasera mandatul in 2012: Aledin Amet (minoritati), Gheorghe Ana (PSD), Stefan Vasile Beres (UDMR), William Gabriel Branza (PDL), Viorel Vasile Buda (PNL), Sorin Buta, Petru Calian (PDL), Vasile Carare (PDL), Radu Eugeniu Coclici (PSD), Relu Fenechiu (PNL), Gheorghe Gabor (PNL), Mircia Giurgiu (PSD), Pavel Horj (PNL), Doru Brasoan Lese (PNL), Corneliu Olar (PDL), Sorin Stefan Zamfirescu (PDL) si Dan Radu Zatreanu  (PDL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here