Acasă Info Local Liber la candidaturi pentru toți incompatibilii

Liber la candidaturi pentru toți incompatibilii

DISTRIBUIȚI

Cristiana AnghelToți aleșii (locali sau parlamentari) care acum au interdicție să candideze (în urma definitivării în instanță a unor dosare de conflict de interese și incompatibilitate ale ANI) vor primi verde să-și depună candidaturile dacă un proiect de lege în acest sens, semnat de senatorul Cristiana Anghel, va trece de Parlament. Pentru a intra în vigoare, documentul mai are de bifat doar votul final pozitiv în plenul Senatului, fază în care poate ajunge săptămâna aceasta, scrie România Liberă.

Proiectul legislativ a fost depus în Parlament de senatoarea Cristiana Anghel în septembrie 2014 și vizează modificarea alineatului 2 al articolului 25 din Legea 176/2010 (legea de funcționare a Agenției Naționale de Integritate – ANI). Conform formei actuale a actului normativ, orice persoană care a ocupat o funcție publică, dar are un verdict definitiv în instanță de conflict de interese sau incompatibilitate, nu mai poate ocupa altă funcție publică (cu excepția celor electorale) timp de trei ani. De asemenea, Legea 176 prevede că, ”dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here