Acasă Politic Liberalii strâng semnături pentru demiterea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei...

Liberalii strâng semnături pentru demiterea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților

DISTRIBUIȚI

Șansele sunt, însă, nule

PNL a decis luni, în ședința conducerii centrale a partidului, să demareze o acțiune de strângere de semnături pentru schimbarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, anunță G4Media.ro.

Demersul PNL vine după condamnarea, săptămâna trecută, a lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Acțiunea liberalilor ar putea fi însă sortită eșecului, deoarece regulamentul Camerei Deputaților prevede că președintele acestui for poate fi schimbat din funcție doar la cererea grupului care l-a propus.

Art. 26 din regulamentul Camerei: ”Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”.

Și USR a solicitat săptămâna trecută revocarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, în urma condamnării primite de la Înalta Curte. Liderul deputaților USR, Claudiu Năsui, i-a trimis o scrisoare în acest sens omologului său de la PSD, Vasile-Daniel Suciu.

“Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, i-a transmis Năsui lui Suciu, argumentând că este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcții de conducere ale statului și să reprezinte România.

Liderii PSD au decis însă vineri, într-o ședință a Comitetului Executiv, că Liviu Dragnea beneficiază în continuare de susținerea partidului atât în ceea ce privește funcția de șef al PSD, cât și pe cea de președinte al Camerei Deputaților. Foto: ȘtiriDB.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − ten =