Lista corbilor

EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU

Preşedintelui Klaus Iohannis i-a fost solicitată desecretizarea aşa-numitului ”Dosar al Revoluţiei”. Ca premiză a bunei-credinţe şi ca material de lucru pentru redeschiderea dosarului penal. Cel care tocmai a fost închis. Mă îndoiesc că dosarul va fi redeschis. O asemenea măsură ar conduce, aproape instantaneu, la două revelaţii. Prima, că nu a fost nici vorbă de o revoluţie, ci doar de o sângeroasă lovitură de stat, orchestrată de la Moscova, prin comandouri KGB şi GRU şi sprijinită de la Bucureşti de întreaga reţea de agenţi ai celor două servicii secrete. Cea de-a doua, va fi însă ca o bombă termonucleară. Societatea românească ar descoperi de ce şi cum Securitatea s-a privatizat, atât instituţional, cât şi individual. Universul românesc al istoriei recente s-ar da, literalmente, peste cap.

O piesă extrem de importantă a unui asemenea dosar desecretizat ar fi “Dosarul Corbi”. Este întreaga documentaţie elaborată de-a lungul anilor de securitatea lui Ceauşescu şi, în special, de o unitate specializată în identificarea şi documentarea spionilor sovietici, care acţionau pe teritoriul României. Urmărindu-i pe aceştia, Securitatea i-a identificat pe “corbi”. Cine erau ei? Erau mii de inşi de naţionalitate română, cu cetăţenie română, care fuseseră, de-a lungul timpului, racolaţi de cele două importante servicii secrete sovietice, KGB şi serviciul secret al Armatei, denumit GRU. Ei erau trădătorii neamului. Cei mai mulţi, şcoliţi în universităţi civile sau militare din Uniunea Sovietică, alţii racolaţi direct de pe teritoriul României sau din alte state. Una dintre cele mai redutabile reţele de agenţi pe care Moscova i-a avut în aşa-zisele ţări frăţeşti. Politica naţionalistă a lui Ceauşescu, jocul său relativ independent de Moscova, a avut drept consecinţă crearea şi punerea în mişcare a acestei formidabile Coloane a Cincea.

“Corbii”, această Coloana a Cincea care acţiona în România la comanda Kremlinului, a fost, aşa cum era şi firesc, activată înainte de evenimentele care aveau să facă aproape 1200 de victime. De altfel, astăzi se ştie că Frontul Salvări Naţionale fusese creat cu multă vreme înainte de căderea lui Ceauşescu, în laboratoarele de la Kremlin. Şi intrarea lui în acţiune fusese temeinic pregătită, atât la Moscova, cât şi la Bucureşti. Se mai ştie că aceşti “corbi” nu numai că au acţionat pentru dărâmarea lui Ceauşescu şi a regimului său dictatorial, prin mijloace specifice unei lovituri de stat, dar au şi preluat întreaga putere, începând din 22 decembrie 1989. Cele mai importante funcţii de comandă ale statului le-au fost încredinţate “corbilor”.

Cum a fost posibil acest lucru? Să ne amintim! Îndeplinind parţial ordinele lui Ceauşescu, generalul Milea, ministrul Apărării Naţionale, s-a sinucis sau a fost ucis în 22 decembrie, dimineaţa. Succesorul său la comanda Armatei a devenit generalul Victor Atanasie Stănculescu. Până în acest moment, victimele în rândul civililor se ridicau la câteva sute. La orele prânzului, în 22 decembrie, Ceauşescu a fugit, iar câteva ore mai târziu, fără ca opinia publică să ştie, el a fost capturat de Armată. Victor Atanasie Stănculescu avea posibilitatea să menţină, o vreme, puterea, Armata urmând să organizeze alegeri libere la care să poată participa toate partidele istorice, care aveau să iasă din adormire, precum şi noile formaţiuni politice. Dar generalul a ales să-i predea puterea lui Ion Iliescu. Instantaneu, acesta i-a adus în  funcţiile de comandă pe “corbi”. Începând cu Nicolae Militaru, cel mai reprezentativ agent GRU, care a preluat conducerea Armatei. Iar Armata a confiscat, pentru o vreme, şi Securitatea.

“Corbii”, odată instalaţi la putere, trebuiau să se ţină cu dinţii de ea. Numai că presiunea populaţiei, în sens contrar, era uriaşă. Aşa se face că după capturarea lui Ceauşescu a fost declanşat un veritabil carnagiu, la capătul căruia au fost ucişi peste 1.000 de români. Legenda lansată a fost că au acţionat securiştii lui Ceauşescu. În realitate, puciştii au beneficiat, pretutindeni în ţară, dar, în special, în Bucureşti şi Ardeal, de sprijinul comandourilor trimise, din timp, de Moscova. Şi care, atenţie, nu au părăsit România decât în ultima parte a anului 1990. Lăsând în spatele lor reţeaua “corbilor” bine consolidată. Pe cadavrele românilor. Şi cu preţul amânării, pentru mulţi ani, a democratizării reale a acestei ţări.

Neaşteptându-mă să aibă loc vreo desecretizare, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să iau în calcul informaţii certe care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să fie cunoscute şi prezentate de istorici memorialişti. În paranteză fie spus, unul dintre aceştia este Cristian Troncotă, care a scris o excelentă lucrare cu titlul “Duplicitarii”. Aici, istoricul semnalează un fapt senzaţional referitor la modul în care au acţionat sovieticii în conivenţă cu reţeaua lor de cârtite din România pentru preluarea puterii înainte şi după răsturnarea lui Ceauşescu. Înainte, comandourile ruseşti prezente în România, descoperite şi documentate de securitatea condusă de Iulian Vlad, erau “musafiri nepoftiţi”, pe care Ceauşescu nu avea curajul de a-i trata, pe faţă, drept duşmani. Imediat după căderea lui Ceauşescu, componenţii acestor comandouri au fost “oaspeţi bineveniţi”. Desigur, din perspectiva grupului instalat la putere, în frunte cu Ion Iliescu.

În ultimul editorial am prezentat câteva informaţii legate de aceste comandouri ruseşti. Cristian Troncotă ne prezintă însă un moment cu totul şi cu totul special. S-a petrecut la 27 decembrie 1989, când a avut loc o întâlnire între Ion Iliescu – Petre Român şi Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti. Iată un scurt fragment din stenograma discuţiei. Vorbeşte ambasadorul: “O rugăminte: o serie de specialişti sovietici se află la periferie. Cerem să le acordaţi ajutor, să spuneţi celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor pentru că nu au asupra lor documente; paşapoartele sunt la Ambasadă, au adeverinţă, dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizaţii. Sunt într-o situaţie grea. (…) Avem deja doi răniţi din clădirea în care s-a tras”.

Iată, în continuare, ce declara Vladimir Bukovski, una dintre sursele cele mai bine informate din ultimii 20 de ani, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în 1989, în estul Europei: “Niciodată rolul KGB-ului, în interiorul ţării şi în străinătate, nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, care au lansat ”Revoluţia de catifea” în Cehoslovacia, care au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker, în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii Zidului Berlinului.”

În acest moment, eu, după ce în 1990 am fost primul jurnalist care a semnalat, prezentând detalii în acest sens, prezenţa comandourilor ruseşti în România, sub forma unor grupuri de turişti, voi face o nouă dezvăluire. Şi anume că în 1990, Mihai Caraman, care fusese instalat şeful Serviciului Extern de Informaţii, ia cerut lui Ion Iliescu ca pe canalele preşedinţiei, rămase deschise, să transmită la Moscova solicitarea ca ruşii să-şi retragă taberele de militari concentrate în Transilvania. În acea vreme, DIE, cum se chema Serviciul de Spionaj al României, dispunea în toate judeţele de ofiţeri şi, astfel, centrala ajunsese în posesia informaţiilor despre pregătirile pe care le făceau comandourile ruseşti, disimulate în grupuri de turişti, pentru a declanşa o operaţiune de anvergură în Ardeal, în scopul dezmembrării României. Şi după cum se ştie, au urmat evenimentele sângeroase de la Târgul Mureş.

Desecretizarea aşa-zisului ”Dosar al Revoluţiei” ar însemna, practic, devoalarea unui întreg mecanism extern şi intern, care a vizat un obiectiv mult mai important decât simpla înlăturare a lui Ceauşescu şi înlocuirea unei dictaturi cu o falsă democraţie. Atacul iniţiat de Moscova, în colaborare cu agenţii săi din România, dar şi cu acordul tacit al Occidentului, viza şi leza însăşi suveranitatea statului nostru. Va avea cineva curajul să desecretizeze acest dosar?