În perioada 25 – 27 decembrie asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată în Capitală de nouă spitale şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, informează Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
Cele nouă unităţi sanitare sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgenţă Copii „Marie Skłodowska Curie”.
Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru. În plus, în această perioadă, serviciul va asigura şi eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală, mai anunță DSP Bucureşti.