Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 29.01.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, sunt înregistrate 1495 de locuri de muncă vacante dintre care:44 pentru persoanele cu studii superioare, 407 pentru persoanele cu studii medii, 236 pentru muncitori calificați, 808 pentru muncitori necalificați.
Printre ocupațiile care se regăsesc în lista Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov la data de 29.01.2025 se numără: manager, specialist în domeniul calității, inginer autovehicule rutiere, farmacist, consultant fiscal, specialist resurse umane, specialist marketing, tehnician electronică, contabil, agent de vânzări, tehnician pentru sisteme de detecție, supraveghere video, control acces, operator introducere, validare și prelucrare date, gestionar depozit, îngrijitor clădiri, lucrător comercial, agent de securitate, sudor, electrician în construcții, tâmplar, șofer de autoturisme și camionete, stivuitorist, femeie de serviciu, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet, ambalator manual, manipulant mărfuri, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide, casier-încasator, paznic.
Toate locurile de muncă vacante, condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov din București, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)332.37.08/123, pe site-ul A.N.O.F.M https://www.anofm.ro/ sau la punctele de lucru ale A.J.O.F.M. Ilfov.