Lucrări de reabilitare în intersecția DJ 601 – DJ 602, localitatea Ciorogârla
“Este o zonă extrem de aglomerată, iar reabilitarea drumului le-a pus mari probleme șoferilor și localnicilor. De aceea, Consiliul Județean Ilfov a luat o serie de decizii pentru urgentarea finalizării lucrărilor și pentru a reda cât mai repede zona ilfovenilor și tuturor celor aflați, zi de zi, în tranzit pe aici.
Am stabilit, la nivelul conducerii CJ Ilfov, ca lucrările la sensul giratoriu să se desfășoare doar noaptea, pentru a nu afecta și mai mult traficul în zonă, iar termenul de predare a lucrării să fie de 30 de zile. Le transmit locuitorilor din zonă că, în cazul depășirii termenului vor fi aplicate penalități constructorului de 0,1% pe zi din valoarea contractului și, dacă e cazul, contractul va fi reziliat.
Le mulțumesc locuitorilor pentru răbdare! Le mulțumesc și reprezentanților Poliției Rutiere, care contribuie la fluidizarea traficului rutier, precum și reprezentanților autorității publice locale!
Infrastructura rutieră este un capitol prioritar pentru mine și pentru colegii mei din conducerea Consiliului Județean Ilfov. De aceea, vom continua să investim în reabilitarea drumurilor și ne vom asigura că realizarea lucrărilor nu va fi prelungită în mod nejustificat.
Vom continua să implementăm și alte proiecte care să le îmbunătățească viața ilfovenilor, în sănătate, educație, mediu sau siguranță, anunță vicepresedintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu într-o postare pe Facebook.