Acasă Politic Ludovic Orban își ia jucăriile și pleacă

Ludovic Orban își ia jucăriile și pleacă

DISTRIBUIȚI

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, a anunțat joi seara la B1 TV că săptămâna viitoare va demisiona din grupul parlamentar al PNL și că nu va vota Guvernul Ciucă. ”Iohannis și gașca demolatoare au trădat grav interesele votanților”, a spus Orban.  ”Decizia de a-l propune pe Nicolae Ciucă premier nu a fost a PNL, ci a lui Iohannis. PNL nu mai există, este prelungirea fără voință a lui Klaus Iohannis (…) România e o țară democratică în care nu guvernăm prin ordin, prin disciplină militară, ci prin dialog, transparență, dezbatere”, a mai spus Orban. ”Domnului Ciucă nici nu i s-a uscat cerneala pe adeziunea la PNL. El face parte din categoria oamenilor care ajung în funcții fără să aibă o carieră politică în spate. Iohannis e și el un exemplar în acest sens. El a apărut pe turnantă în PNL, a devenit președintele PNL și șeful statului. Te și miri cum au ajuns în funcții”, a spus Orban la B1 TV.

”Eu nu-l recunosc pe Klaus Iohannis. Am lucrat împreună, mai ales în pandemie. Nu am văzut această voință bolnavă de a controla totul, de a conduce PNL, de a conduce guvernul. El s-a făcut cunoscut prin lupta anti-PSD și acum face înțelegeri cu PSD”, a adăugat fostul președinte al PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here