Acasă Social MAE recomandă cetățenilor români să evite călătoriile în Federația Rusă

MAE recomandă cetățenilor români să evite călătoriile în Federația Rusă

Românii sunt sfătuiți să-și înregistreze prezența în Federația Rusă prin aplicația econsulat.ro

DISTRIBUIȚI

Având în vedere situația regională de securitate rămâne extrem de tensionată și cu o evoluție impredictibilă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă insistent cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare să părăsească teritoriul Federației Ruse cât mai curând, prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile.  

Cetățenii români care doresc să părăsească teritoriul Federației Ruse au, la acest moment, rute alternative de deplasare prin intermediul curselor aeriene regulate, cu escală, prin Republica Turcia/Istanbul și Emiratele Arabe Unite/Dubai sau pe cale rutieră, cu companii de transport, prin Estonia.

Reamintim că, urmare a escaladării conflictului armat din Ucraina, România a decis, la 26 februarie 2022, închiderea spațiului său aerian pentru toate aeronavele înregistrate în Rusia, ulterior măsura fiind adoptată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. În aceste condiții, și companiile aeriene europene și-au suspendat zborurile spre și deasupra teritoriului Federației Ruse.

Totodată, MAE recomandă cetățenilor români care se află pe teritoriul Federației Ruse să își înregistreze neîntârziat prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza , disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât și de pe telefonul mobil.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg+7812 3126141 și al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15   apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum și telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7. 965. 777.43.38 și Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22.

Ministerul Afacerilor Externe solicită cetățenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.rohttp://sanktpetersburg.mae.rohttp://rostov.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie utile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here