Acasă Anchete Mafia gunoaielor nu se lasă

Mafia gunoaielor nu se lasă

DISTRIBUIȚI

Încă opt automarfare cu deșeuri oprite sa intre in Romania, prin PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deșeuri, constând în haine şi mobilier second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

În data de 17 iunie 2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăți comerciale din Cehia, Germania și Austria pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand și mobilier intr-o stare avansata de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total, în cele șapte vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here