Acasă Economie Măgurele Science Park a devenit membru al Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice...

Măgurele Science Park a devenit membru al Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice și a Zonelor de Inovare

DISTRIBUIȚI

Avem o colaborare foarte bună cu conducerea IFIN – HH și am fost lângă acest institut, de câte ori a fost nevoie, în proiectul laserului de la Măgurele (ELI NP). Eu și echipa mea de la Consiliul Județean Ilfov am înțeles că cercetarea avansată care se face acum și care se va realiza după punerea în funcțiune a celui mai puternic laser din lume poate avea efecte benefice în toate domeniile de activitate, bineînțeles și în sistemul de sănătate. În consecință, alături de conducerea IFIN-HH, de ELI-NP, dar și împreună cu celelalte institute de cercetare, ne străduim să creăm cadrul cel mai potrivit, infrastructura de mâine a celor care cred în știință și cercetare, a celor care știu că numai prin realizarea unor produse competitive România poate renaște economic, respectiv proiectul Magurele Science Park, declară Marian Petrache, președintele CJ Ilfov.

”Cu bucurie vă anunț că, chiar astăzi, primim certificatul de membru al Asociației Internaționale a Parcurilor Științifice și a Zonelor de Inovare. Suntem onorați că facem parte din această structură, cea mai importantă din lume în acest domeniu. Iar în perioada imediat următoare vom avea întâlniri foarte importante la Bruxelles, pentru a discuta despre cum ne poate sprijini Comisia Europeană în realizarea parcului științific de la Măgurele. Declarația a fost făcută în această dimineață la Conferința Medicina nucleară, care are loc la ELI-NP, Măgurele”, susține Petrache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here