Acasă Social MAI: 170 de infracțiuni privind traficul și consumul ilicit de droguri

MAI: 170 de infracțiuni privind traficul și consumul ilicit de droguri

DISTRIBUIȚI

170 de infracţiuni prevăzute de legislaţia pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri au fost constatate, începând de vineri, fiind verificate peste 960 persoane, iar 82 de conducători auto au ieşit pozitiv la consum de substanţe interzise, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

„Începând de vineri, ca urmare a dispoziţiei Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, peste 24.300 de angajaţi ai MAI au fost zilnic la datorie. Fie că i-aţi văzut pe principalele artere rutiere, pe traseele montane, pe litoral, în punctele de trecere a frontierei sau în diferite intervenţii şi acţiuni în teren, colegii noştri – poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, paramedici sau pompieri – au avut ca principale misiuni prevenirea faptelor ilegale şi a incidentelor grave, protejarea cetăţenilor şi acordarea de sprijin şi asistenţă de fiecare dată când a fost nevoie. De asemenea, ministrul Lucian Bode a dispus să fie intensificate eforturile de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri”, a afirmat Dajbog.

Peste 4.800 de angajaţi MAI, în medie, au desfăşurat, zilnic, acţiuni de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri în zonele aglomerate, în locurile de desfăşurare a unor evenimente publice, în zone de agrement, în baruri şi cluburi sau în alte zone cu risc crescut de consum de droguri, precum şi în trafic, atât pe timpul zilei, cât şi în cursul nopţii.

„Au fost efectuate acţiuni în peste 1.400 de zone de interes. S-au constatat aproximativ 170 de infracţiuni prevăzute de legislaţia pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Peste 960 de persoane au fost verificate cu dispozitive care semnalează consumul de droguri. 82 de conducători auto au ieşit pozitiv la consum de substanţe interzise”, a precizat Dajbog.

Totodată, 2.053 şoferi au rămas fără permis de conducere, din cauza consumului de substanţe interzise, de alcool, pentru depăşirea vitezei sau pentru alte abateri la regimul circulaţiei rutiere şi au fost retrase 865 de certificate de înmatriculare.

Purtătorul de cuvânt al MAI a menţionat că, faţă de perioada similară a anului trecut, la nivel naţional, numărul infracţiunilor constatate a scăzut cu aproximativ 4%, fiind în scădere inclusiv numărul de infracţiuni comise cu violenţă.

Potrivit MAI, intervenţiile personalului din cadrul IGSU au fost cu 22 % mai multe decât anul trecut, dar „timpul de intervenţie s-a înscris în media unei zile normale, datorită suplimentării efectivelor”.

Angajaţii MAI au intervenit, de asemenea, pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteo severe care au afectat 14 localităţi din 13 judeţe, fiind emise aproape 60 de mesaje RO-Alert, a mai precizat Dajbog, menţionând că fiecare situaţie de risc a fost atent monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne şi s-a asigurat informarea factorilor de decizie pentru luarea rapidă a măsurilor de intervenţie.

„Pentru astăzi, rămâne mobilizat un dispozitiv de siguranţă publică şi de intervenţie în situaţii de urgenţă similar cu cel din ultimele zile, o atenţie deosebită fiind acordată traseelor rutiere cu risc crescut de accidente sau de producere a unor ambuteiaje”, a mai transmis Monica Dajbog.sursa: AGERPRES

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here