Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte.
Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel care s-a desfășurat în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit, astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituțiilor organizatoare, precum și numărul de vizitatori.
În 1999 manifestarea a fost preluată în Franța sub denumirea de „Primăvara muzeelor” (Printemps des musées), la propunerea Ministerului francez al culturii și comunicării, ea desfășurându-se primăvara, într-o zi de duminică. Ulterior (2001) evenimentul a fost organizat în toate țările semnatare ale convenției culturale a Consiliului Europei, fiind pus sub înaltul patronaj al Secretarului său General și având ca public țintă în special persoane aflate în proximitatea muzeelor.
În 2005 acest eveniment este mutat pe durata nopții și schimbă publicul țintă, adresându-se tinerilor și familiilor care își fac program în această perioadă, renăscând sub denumirea actuală – „Noaptea Muzeelor” și extinzându-se în toată Europa. El este organizat în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, data adoptată de ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor) drept Ziua Internațională a Muzeelor. Începând din 2011 ICOM se alătură UNESCO și Consiliului Europei în patronarea acestui eveniment.
În România, la ediția din acest an a evenimentului ”Noaptea Muzeelor” peste 70 de muzee din întreaga țară vor participa pe 17 mai. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, evenimentul are loc după ce în aprilie, Rețeaua Națională a Muzeelor anunța că ediția de anul acesta nu va mai avea loc din cauza tăierilor bugetare și pentru că foarte mulți angajați din muzee sunt implicați în organizarea alegerilor.
Pe durata evenimentului, muzeele din întreaga țară devin veritabile centre de atracție, de socializare și de consum cultural, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Oferta culturală propusă este adaptată și atent structurată, cu scopul de a transforma muzeele în spații comunitare active, integrate firesc în viața cotidiană. Ineditul și interactivitatea devin elemente definitorii ale acestei nopți.
Diversitatea instituțiilor muzeale din România și bogăția patrimoniului gestionat transformă această ediție într-un context favorabil pentru promovarea educației prin cultură, pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru consolidarea rolului social al muzeelor. Astfel, Noaptea Muzeelor devine o platformă strategică de fidelizare a publicului și de afirmare a muzeului ca actor activ în viața comunității.