Acasă Politic Mai aproape de Schengen terestru

Mai aproape de Schengen terestru

DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat miercuri la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre cu și între România și Bulgaria.

Exprimarea acordului la acest nivel reprezintă un pas suplimentar important în perspectiva aprobării finale, formale, a Deciziei de către Consiliul UE, în cadrul reuniunii Consiliului JAI din 12 decembrie 2024.

Reprezentanţii la UE ai statelor membre au avizat favorabil intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025.

Potrivit RRA, decizia a fost luată la Bruxelles cu unanimitate în întâlnirea COREPER. Austria şi-a menţinut promisiunea făcută luna aceasta la Budapesta, iar Olanda a anunțat că nu se opune aderării. Totuși, la începutul lunii decembrie, Parlamentul olandez trebuie să aprobe aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here