Acasă Educatie Mai multe universități au luat decizia de a face cursurile exclusiv online

Mai multe universități au luat decizia de a face cursurile exclusiv online

DISTRIBUIȚI

Autonomia universitară și particularitățile care diferențiază învățământul universitar de cel preuniversitar au permis multor universități, în special de la profilul socio-uman, să ia decizia de a organiza partea de cursuri exclusiv online, în contextul pandemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu.

”În învăţământul universitar există o serie de particularităţi care diferenţiază acest nivel de învăţământ de învăţământul preuniversitar. Prima ar fi aceea a existenţei autonomiei universitare. Cea de-a doua ar fi faptul că în învăţământul superior avem ore de curs şi de aplicaţii. În învăţământul preuniversitar există ore. Cele mai multe universităţi, din această perspectivă, au luat decizia – la momentul la care vorbim, o să vedem ce se întâmplă până la deschiderea anului universitar -, de a derula exclusiv online partea de cursuri, de a derula în cea mai mare parte online partea de seminarii, iar aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi proiecte să se deruleze cu prezenţă fizică. Există şi alte universităţi, nu multe, care au luat deja decizia de a derula toată activitatea online. Este vorba mai ales de universităţile care nu au în planurile de învăţământ ore de laborator, lucrări practice sau proiect. Deci, este vorba despre universităţi care şcolarizează îndeosebi în programele de studiu încadrate în domeniul socio-uman”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Agerpres.

O problemă majoră o reprezintă cazarea studenților, spune Cîmpeanu, referindu-se la cerința unor universități, cum ar fi cea pe care o conduce de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, care au anunțat că nu vor caza decât studenți care au un test negativ la virusul SARS-CoV-2.

”În momentul de faţă, problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem, extrem de acută. În primul rând, va trebui să cazăm mai puţini studenţi, pentru a asigura regulile de distanţare. În al doilea rând, unele universităţi, precum este cea pe care o conduc – USAMV Bucureşti, au decis deja că vor caza doar studenţi care vin cu un test COVID negativ. Vor fi primiţi în campus, vor fi cazaţi doar în măsura în care testul COVID va fi negativ. Discutăm de acoperirea costurilor de testare pentru studenţii USAMV Bucureşti care vor fi cazaţi. Gândiţi-vă că este vorba despre sume foarte mari pentru o singură testare. Cazarea se face în zilele de 28 şi 29 şi 30 septembrie. Deci, pe parcursul a trei zile, vor fi testaţi toţi studenţii care au cereri de cazare. Dacă ai 10.000 de studenţi, la un cost de circa 100 de euro pe test, înseamnă deja un milion de euro – o singură testare. Dacă se va solicita testarea la intervale mai mult sau mai puţin distanţate, mă tem că nu vor exista resurse pentru acoperirea acestor costuri nici din partea universităţii, nici din partea studenţilor în mod evident. Aceasta este o altă particularitate”, a spus Cîmpeanu.

El a precizat că nu spațiile de curs ci cele pentru cazare vor pune cu adevărat probleme serioase, tocmai pentru că în învățământul universitar, spre deosebire de cel preuniversitar, spațiile de învățământ sunt mult mai generoase.

”A patra particularitate ar fi aceea că în universităţile româneşti şi în universităţi, în general, există spaţii de învăţământ şi cercetare mult mai generoase decât în învăţământul preuniversitar. Deci, pe baza autonomiei, pe baza resurselor, pa baza specificului orelor de curs şi de aplicaţie, să spunem că problema este mai puţin acută în universităţi decât în învăţământul universitar, însă rămâne extrem de complicată problema cazării studenţilor în căminele studenţeşti în condiţii de siguranţă, relativ la starea de sănătate a studenţilor şi, bineînţeles, mai apoi, a cadrelor didactice cu care aceştia firesc urmează a interacţiona”, a mai susţinut Cîmpeanu.

Cîmpeanu a dat asigurări că la următoarea întâlnire a rectorilor, din 18-19 septembrie, de la Brașov, vor fi luate ”cele mai potrivite măsuri” pentru ca anul universitar să poată fi deschis în condiții de siguranță.

El a spus că majoritatea universităților vor deschide anul universitar pe 26 septembrie şi pe 1 octombrie, însă există şi universităţi, de la Târgu Mureș, Iași, Constanța, care vor deschide anul universitar pe 14 septembrie, odată cu învăţământul preuniversitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + one =