Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va primi, sâmbătă, Premiul „Timişoara Pentru Valori Europene” acordat de Municipiul Timişoara.
Maia Sandu este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara, a anunţat Biroul de presă al Primăriei.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, preciza, recent, că premiul este în valoare de 30.000 de euro, fiind susţinut din contribuţii ale unor companii timişorene.
Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Cinema Timiș, unde Maia Sandu “va rosti un discurs despre Europa și valorile care ne definesc”, mai precizează municipalitatea.
Juriul care a desemnat-o pe Maia Sandu ca primă laureată a premiului este format din personalităţi marcante din ţară şi din diaspora, care promovează valorile europene: Mircea Cărtărescu (Bucureşti), scriitor; Iulia Motoc (Haga), judecător al Curţii Penale Internaţionale; Cristian Măcelaru (Koln), director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei; Simona Miculescu (Paris), Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare şi scenaristă; Adriana Babeţi (Timişoara), scriitoare şi critic literar.
Premiul a fost înființat pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]