Acasă Economie Mall-urile, obligate de Protecția Consumatorilor să deratizeze

Mall-urile, obligate de Protecția Consumatorilor să deratizeze

Magazinele alimentare, pline de gândaci

DISTRIBUIȚI

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă toate mall-urile din ţară să facă de urgenţă acţiuni de deratizare şi dezinsecţie, în special în zona pentru alimentaţie publică, după ce au fost semnalate multe cazuri de infestare cu insecte, în special gândaci.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă acţiuni de deratizare şi dezinsecţie, în special în zonele destinate alimentaţiei publice (Food Court), acolo unde s-au semnalat numeroase cazuri de infestare cu insecte, în special gândaci”, anunță ANPC.

Măsura vine în urma numeroaselor sesizări primite din partea consumatorilor şi a controalelor realizate de comisarii ANPC, care au confirmat că sunt probleme cu igiena în unele unităţi comerciale, cu precădere în zonele de preparare şi servire a alimentelor.

„Este inadmisibil ca într-un spaţiu comercial modern, unde consumatorii vin cu încredere să îşi petreacă timpul şi să mănânce, să existe gândaci sau alți dăunători. Nu mai tolerăm nepăsarea! Deratizarea şi dezinsecţia trebuie să devină o regulă, nu o excepţie”, a declarat preşedintele ANPC, Cristian Piedone.

ANPC menţionează că monitorizează îndeaproape aplicarea acestei măsuri şi va continua controalele în toate marile centre comerciale din ţară, iar operatorii care nu respectă obligaţiile privind igiena şi siguranţa alimentară vor fi sancţionaţi, inclusiv cu suspendarea activităţii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here