Acasă Politic Mandatul României la Președinția Consiliului UE

Mandatul României la Președinția Consiliului UE

DISTRIBUIȚI

Cinci teme prioritare în domeniul Sănătății: Rezistența anti- microbiană, vaccinarea, accesul pacientilor la medicamente, mobilitatea pacienților in UE și sănătatea digitală (eHealth)

Ieri, când au demarat lucrările în cadrul deținerii de către România a mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene, a avut loc la Bruxelles prima reuniune a Grupurilor de lucru de Sănătate publică și pentru Produse farmaceutice și dispozitive medicale.

”Tratăm acest mandat cu maximă responsabilitate și seriozitate. Vom continua eforturile pentru a avansa pe agenda UE temele cu impact și beneficii pentru pacienți. Scopul principal al activităților pe timpul mandatului este garanția accesului la sănătate pentru toți cetățenii europeni. Avem de gestionat un dosar legislativ destul de complex pe care l-am preluat de la colegii austrieci. Este vorba despre Proiectul de regulament pentru Evaluarea Tehnologiilor de Sănătate (HTA) pentru care vom depune toate eforturile pentru un progres. De asemenea, vom propune spre dezbatere teme de actualitate precum rezistența antimicrobiană și mobilitatea pacientului, care vor avea ca rezultat îmbunătățirea calității serviciilor și asistenței medicale pentru pacienții europeni. Vom încerca să găsim soluții si pentru îmbunătățirea prevenției prin vaccinare. Nu vrem să pierdem timpul, mai ales că în a doua parte a mandatului nostru vor fi în desfășurare și alegerile europarlamentare. De aceea am demarat  lucrările chiar de astăzi, când am organizat la Bruxelles prima reuniune pe sănătate, cu echipele tehnice și atașații pe sănătate ai statelor membre UE”, a declarat, la 8 ianuarie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Conform agendei reuniunii de lucru de ieri, în prima parte a zilei, echipa Ministerului Sănătății a prezentat reprezentanților Statelor Membre (SM) prezenți la reuniunea comuna a Grupurilor de lucru de Sănătate publică și pentru Produse farmaceutice și dispozitive medicale, prioritățile României, atât cele generale, cât și cele sectoriale pe sănătate, precum și calendarul evenimentelor programate pe domeniu în perioada mandatului PRES RO.

În a doua parte a lucrărilor, experții SM au continuat negocierile, la nivel tehnic, asupra dosarului legislativ legat de  Propunerea de Regulament privind evaluarea tehnologiilor medicale și de modificare a Directivei 2011/24/UE (Regulament HTA). Regulamentul vizează modul în care sunt evaluate dosarele medicamentelor noi introduse in statele membre.

”Obiectivul României pentru acest dosar vizează relansarea discutiilor pe fond, lăsând pentru moment deoparte articolele care au facut subiectul negocierilor in timpul PRES AT. Astfel ne vom concentra pentru început pe negocierea art. 12 – 18 ale propunerii, mai exact pe subiectul Consultarilor Stiintifice Comune (Joint scientific consultation). Am început printr-o prezentare a modului în care se desfășoară acest proces premergator evaluarilor clinice în cadrul rețelei EUnetHTA , pentru a avea un punct de pornire în discuții. Mai departe pornind de la punctele de vedere ale statelor membre, vom continua negocierile pentru identificarea punctelor comune, în vederea elaborării ulterioare a unui text progres”, a declarat Sorina Pintea.

Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde, pe lângă propunerea legislativă de Regulament HTA, 5 teme prioritare: rezistența anti- microbiană, vaccinarea, accesul pacientilor la medicamente, mobilitatea pacienților in UE și sănătatea digitală (eHealth).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here