Guvernul, instituțiile responsabile și reprezentanții producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie vor definitiva planul ce va include măsuri imediate și pe termen mediu care să asigure energia necesară consumului cetățenilor și economiei.
”Este nevoie să colaborăm mai strâns și să accelerăm investițiile în rețeaua națională de transport, în capacitățile noi de producție și de stocare a energiei. Cetățenii români și antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ține de Guvern – modificări legislative, sprijin financiar pentru investiții, dialog cu finanțatorii europeni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Ca măsuri imediate, în cadrul Comandamentului pentru Energie, s-au stabilit următoarele:
– Creșterea producției de energie în bandă, indiferent de sursă;
– Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsura a energiei electrice între distribuitori și furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum și producție și pentru a reduce dezechilibrele;
– Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a prețului în sensul protejării consumatorului final de fluctuațiile din piață;
– Operatorii de distribuție vor publica și actualiza constant pe website-urile proprii localitățile/zonele afectate de avarii, precum și durata estimată pentru remediere;
Accelerarea investițiilor în toate segmentele din domeniul energiei.
– Ministerul Energiei și Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiții în energie – de la capacitățile de producție, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuție, de distribuție, de stocare etc. – și, în cazul în care sunt identificate dificultăți în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic, fapt pentru care se va implica direct în asigurarea finanțărilor necesare proiectelor de investiții.
”După 15 ani, România este pregătită să adopte o Strategie energetică națională. În baza acesteia, statul român își va putea planifica, prioritiza și corela investițiile și proiectele necesare pentru asigurarea siguranței energetice naționale, la un preț competitiv al energiei electrice și gazelor naturale. Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investițiile publice în sistemul energetic național, cât de importante sunt viziunea și planificarea în acest sector strategic.
În ultimul an, am reușit să atragem 13,6 miliarde de euro bani europeni nerambursabili în sistemul energetic. Prin aceste investiții, începând de anul viitor, vom asigura mai multă energie, iar pe termen mediu, prețuri corecte pentru români și pentru mediul de afaceri”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit analizei făcute și în această reuniune, Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, după ce a fost făcută plata ultimei tranșe în sumă de 3,2 miliarde de lei, pentru schema de compensare și plafonare care va funcționa, potrivit actualei legislații, până în primăvara anului viitor.
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul energiei, Sebastian Burduja, au mulțumit tuturor celor care au lucrat în condiții dificile pentru a asigura furnizarea de energie în această perioadă de caniculă.
Consultările între reprezentanții Guvernului, instituțiilor responsabile, producătorilor, distribuitorilor și furnizărilor vor continua pentru asigurarea securității energetice a României.
La reuniunea Comitetului pentru energie au participat, alături de premier și ministrul energiei, vicepremierul Marian Neacșu și reprezentanți ai ANRE, Consiliul Concurenței, Transelectrica-DEN, OPCOM, Hidroelectrica, Electrocentrale București, Romgaz, OMV Petrom, Complexul energetic Oltenia, Complexul Energetic Valea Jiului, Electrocentrale Craiova, Nuclearelectrica, Rompetrol Energy, Henro, ACUE, AFEER și SAPE.