Poate s-au supărat unii pentru că am zis că cele 1,4 miliarde de lei de la rectificarea bugetară au fost distribuite pe criterii politice, dar vă dau câteva exemple unde împărțirea banilor nu a avut nicio legătură cu realitatea din teritoriu. Localitățile din Ilfov care au posibilități financiare foarte mici, ori n-au primit nimic, ori au primit niște sume derizorii – Copăceni, Cornetu, 1 Decembrie, Dascălu, Dărăști, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Nuci, Periș sau Vidra. Declară Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Din cele 47 milioane de lei distribuite spre Ilfov, consiliul județean nu a primit niciun ban, în schimb, trei localități au primit 50% din suma totală alocată. Este vorba de Voluntari, care are bugetul mai mare ca tot consiliul județean, Pantelimon și Bragadiru.
”Toți primarii au nevoie de fonduri, dar discrepanțele bugetare sunt mari, iar unele primării nu au bani pentru cheltuielile curente. Să nu uităm că vine iarna! Eu, și sunt convins că și fiecare dintre primari, ne dorim să facem investiții pentru creșterea calității vieții. Dar fără bani nu se poate. Și e inadmisibil să nu fie consultat consiliul județean când sunt alocate aceste sume. Consiliul județean a încercat să ajute, prin asocieri, localitățile cu buget mai mic, în realizarea proiectelor. Să se termine odată cu gândirea asta păguboasă!”, spune Petrache.