Acasă Politic Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Nevoia de metropolă în regiunea București-Ilfov este...

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Nevoia de metropolă în regiunea București-Ilfov este stringentă și, dacă pentru asta e nevoie de demisia mea, atunci o fac pe loc!”

DISTRIBUIȚI

Ideea unei metropole în regiunea București-Ilfov nu e deloc nouă și până acum toate partidele au cochetat cu ea. Eu vorbesc despre metropolă din 2007, când eram secretar de Stat pe Administrație la Ministerul de Interne. Dar vorbesc și despre nevoia unei reforme administrative profunde, declară Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

”După 2012, când am fost ales președintele al Consiliului Județean Ilfov, am spus că nevoia de metropolă în regiunea București-Ilfov este stringentă și, dacă pentru asta e nevoie de demisia mea, atunci o fac pe loc. La fel spun și acum. Acum, mai mult ca oricând, e nevoie de o reformă administrativă, atât la nivel local, cât și la nivel central. E nevoie ca banii publici să fie folosiți mult mai eficient, iar calitatea serviciilor publice să crească. Noi, în Ilfov, finalizăm lunile acestea, împreună cu Banca Mondială, o strategie de dezvoltare a județului pentru 2020-2030. Și, pentru ca dezvoltarea să nu fie haotică, ci fundamentată științific, am pus recent bazele unui parteneriat cu mediul academic și cu cetățenii, în cadrul unui eveniment pe care l-am organizat în 12 iunie, alături de Comisia Europeană. Reforma administrativă la nivelul regiunii București-Ilfov este obligatorie și cu cât se face mai repede, cu atât mai bine. Cum trebuie făcută? Să lăsăm specialiștii să vorbească, să facem dezbatere publică și apoi politicienii să transforme proiectul într-o lege. Eu sunt pentru!”, susține Petrache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here