Premierul Victor Ponta se află într-o confuzie majoră, atunci când îl atacă, în mod nejustificat, pe președintele României. Umbrit de problemele sale din justiție, acesta face o confuzie între Consiliul European, care definește direcția politică generală, prioritățile Uniunii Europene, și Comisia Europeană, organul executiv al UE. La Consiliul European participă, în mod tradițional, șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre ale Uniunii Europene. Astfel, ținând cont că reprezentantul României în materie de politică externă este președintele său, este normal ca acesta să participe la asemenea reuniuni, susține Marian Petrache, secretar general al PNL.
”Victor Ponta ni se înfățișează în aceste zile drept un om cu foarte multe frustrări, care simte că timpul său a expirat. Ieșirea publică a premierului ne demonstrează, dacă mai era nevoie, starea de nervozitate a acestuia și faptul că nu mai poate face presiunii la care este supus. Cu orgoliul rănit și imaginea pătată, lui Victor Ponta nu i-a rămas decât să arunce în spațiul public atacuri fără logică la adresa președintelui. Discuția în privința Consiliului European nu ține, în definitiv, de cine participă la această reuniune, ci de modul în care țara noastră este reprezentată. Astăzi, nici dacă s-ar fi pus problema să participe, Victor Ponta nu putea să reprezinte țara noastră. Vorbim de niște chestiuni ce țin de moralitatea și de integritatea premierului în relația sa cu ceilalți lideri europeni. De asemenea, este în joc imaginea țării noastre printre statele membre ale Uniunii Europene. Ar fi fost inacceptabil ca singurul premier din Europa trimis în judecată să stea la masă cu liderii statelor membre și să decidă soarta politicii Uniunii. Reacția Președintelui Iohannis a fost una normală în contextul unor acuzații gratuite venite din partea premierului. De foarte multe ori când a fost vorba de interesul României, președintele Iohannis a avut puterea să treacă peste problemele din justiție ale premierului, peste culoarea politică a Guvernului. Însă, ceea ce a făcut astăzi Victor Ponta este impardonbil și întrece orice limită a cooperării instituționale”, a subliniat Petrache.