Acasă Politic Marțea lui Tudose

Marțea lui Tudose

DISTRIBUIȚI

Prim-ministrul Mihai Tudose a anunțat luni noaptea, la Realitatea TV, că va avea loc o remaniere a Executivului și a precizat că a fost căutat și a discutat la birou cu mai mulți lideri din PSD care i-au cerut să nu plece din fruntea Guvernului.”În cursul după-amiezii și serii am avut biroul plin de colegi, de președinți de organizație, care au venit să-mi ceară să nu plec. Situația poate e un pic (…) ca acum 100 de zile, primele 100 de zile din Guvernul Grindeanu, numai că e un pic pe dos. Atunci, mai multă lume îi cerea să plece. Mie mi-au cerut să nu plec, să nu cumva să plec”, a declarat Tudose.

Miniștrii care vor fi schimbați, dacă va fi lăsat de președintele PSD Liviu Dragnea, sunt cei cu probleme de imagine – Rovana Plumb, Sevil Shhaideh și Viorel Ilie – în primul rând, dar vor mai fi doi care vor fi rugați să plece. ”Știți foarte bine, doamna de la Fonduri Europene, doamna de la Investiții Publice, apoi mai e și Relația cu Parlamentul. Și mai am doi colegi pe care îi voi ruga sa păraseasca Guvernul”

Întrebat dacă va rămâne în funcție dacă PSD nu îi va accepta cele cinci remanieri, Tudose a spus, dând de înțeles că va demisiona: ”Nu pot sa merg cu ceva ce eu cred că nu merge”. Foto – Stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here