Acasă Politic Măsuri de reorganizare a MApN

Măsuri de reorganizare a MApN

DISTRIBUIȚI

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, a fost trecută sub comanda Statului Major al Apărării

Guvernul României a adoptat în ședința de joi, 14 mai, ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale.

Prin acest act normativ au fost reorganizate sau resubordonate unele structuri din cadrul MApN, cu preponderență din domeniile înzestrării, managementului instituțiilor de învățământ și al unităţilor din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Apărării Naționale, în scopul eficientizării activității și elaborării unui răspuns coerent şi întrunit la provocările mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid şi al furnizării sprijinului necesar pentru managementul crizelor şi al situaţiilor de urgenţă.

Astfel, Direcția medicală, care va subordona unitățile sanitare ale MApN, inclusiv Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, a fost trecută sub comanda Statului Major al Apărării (SMAp). Această decizie va permite conducerea unitară și operaționalizarea acțională a structurilor sanitare și realizarea eficientă a actului medical atât pentru structura de forțe ale armatei, cât și pentru sprijinirea autorităților centrale și locale, asigurarea unui flux logistic corespunzător și aprovizionarea cu echipamente și materiale medicale.

Tot în subordinea SMAp au trecut și o serie de instituții militare de învățământ superior – Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” și Academia Tehnică Militare ”Ferdinand I” – cu menținerea autonomiei universitare, ceea ce va permite crearea unui cadru coerent al învățământului militar, centrat pe nevoile instituției militare și corelat cu sistemul național de învățământ, demers imperios necesar pentru coordonarea eficientă a sistemului de educaţie şi formare profesională şi pentru realizarea unui management unitar şi integrat al tuturor proceselor educaţionale.

O altă modificare adusă de ordonanța de urgență este transformarea Departamentului pentru armamente în direcție generală a MApN, ceea ce va avea ca rezultat reducerea birocrației și a timpului de reacție în vederea realizării unor achiziții de tehnică, echipamente și tehnologie care pot fi puse la dispoziția industriei naționale de apărare și integrarea acestora pentru realizarea unor produse naționale la prețuri competitive.

Aceste modificări au fost aduse Legii 346/2006 în urma unei analize făcute la nivelul MApN privind participarea structurilor militare la implementarea și aplicarea măsurilor luate în perioada stării de urgență.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here